Voi ați început cura cu păpădii?

Îmi place primăvara, îmi place să admir și să observ cum cresc plăntuțele, pe rând, după un plan bine pus la punct de către Marele Arhitect.

Și odată cu venirea primăverii și a apariției atâtor feluri de plăntuțe care de care mai benefice încep, tot pe rând, așa cum apar și ele, câte o cură pentru regenerare și întărire. Astăzi voi scrie despre cura cu păpădii.

De cura cu tije de păpădie știu de la bunica mea, care știa din cartea Mariei Treben. Draga mea bunică a fost cea care a sădit și cultivat în mine pasiunea pentru plante medicinale, pentru o viață simplă și frumoasă trăită în comuniune cu Natura și cu Dumnezeu. Chiar dacă fizic nu mai e de mult printre noi, în sufletul meu a rămas aceeași prezență iubitoare și ocrotitoare.

Bunica îmi zisese să mănânc 7 tije de păpădie zilnic, timp de două săptămâni pentru efectul lor benefic asupra organismului (depurativ, diuretic, stimularea activității ficatului și bilei – voi scrie un articol despre efectele fizice și mental-emoținale ale păpădiei). La început le-am mâncat greu, mi se păreau amare și nu reușeam să duc cura până la capăt. De la an la an (nici nu mai știu de câți ani o fac, de mulți oricum) am început să mă obișnuiesc, să nu le mai consider amare, chiar să-mi placă, ba mai mult, pe parcurs m-am gândit că de ce aș mânca doar tijele, având în vedere că și florile de păpădie sunt foarte bune? Și, de câțiva ani, am început să „ronțăi” zilnic câte șapte tije de păpădie cu tot cu florile lor ca un soare mai mic.

Pe lângă ronțăiala zilnică a tijelor de păpădie, înflorate, consum bobocii și frunzele proaspete de păpădie („rucola” noastră) în salate, chiar și-un pesto ( vezi aici).

Cu drag și cu speranța că poate vă inspir și pe voi la o cură cu tije înflorate de păpădie,

Delia

P.S. Mi-am amintit cum unele persoane din anturajul meu râdeau de mine când am început să mănânc plante din flora spontană spunându-mi că „pasc” sau că mănânc „buruieni”. Și după câțiva ani, ce să vezi? Au început să „pască” și ele… Că Doamne-Doamne nu dă cu parul, cum se zice, ci te pune în situația de care ai râs ca să vezi cum e… Asta o zic și din proprie experiență (de câte ori am râs de ceva sau cineva, am făcut acel lucru să văd cum e și să nu mai râd; de atunci nu mai râd, dar îmi place să observ la alții cum ajung să facă aceleași lucruri de care râdeau). Nu știu dacă și ei își dau seama de lucrul acesta, dar e interesant cum lucrează Universul! Nu-i așa?