A venit vremea
când, cu bucurie,
mă salut, sosind din depărtări, la propria-mi ușă,
mă uit în oglinda sufletului
și fiecare-i zâmbește de bun venit celeilalte
și-i spun, stai aici. Mănâncă.
O iubesc din nou pe străina care eram eu însămi.
Îi dau suc. Îi dau fructe. Îi dau inima înapoi
străinei care m-a iubit toată viața
și pe care am ignorat-o
pentru alții…
Mi-a amintit de vremea când credeam în mine,
în acel ceva invincibil și sfânt din mine
și pe care știam că nimic nu mi-l poate atinge
și stinge!
poezie inspirată după Derek Walcott
Cu drag,
Delia
P.S. Atașez un video care-mi place foarte mult pentru că am visat și visez … albastru! 🙂