Nu am mai scris de mult timp pe blog… și mi-am propus, încet, să reiau. M-am mirat, și le mulțumesc pe această cale, acelora care, deși n-am mai scris, au început să mă urmărească.
Am început să scriu acest articol la început de ianuarie, dar nu am reușit să-l termin mai repede, așa încât continui acum pentru că, deși am trecut într-un nou an, de ceva timp, se spune că cel puțin două luni ne mai aflăm în energia vechiului an, 2021.
M-am întrebat, făcând un bilanț, cum a fost 2021 pentru mine? Ce am înțeles, ce am învățat în 2021, ce pot lua de aici și duce mai departe?
Au fost în viața mea lucruri care m-au marcat și traume care au lăsat răni adânci, ca în viața fiecăruia, de altfel, însă în anul care a trecut m-am apropiat din ce în ce mai mult de aceste răni.
2021 a fost pentru mine un an greu, deși nu singurul (de asta nici n-am mai scris) … și cei trei, patru ani dinaintea lui au fost grei pentru că m-au forțat să ies din tiparul relațional disfuncțional în care activam cu mama.
2021 mi-a arătat și că pot și că, încă, nu pot, în multe privințe. Apoi, în 2021 am avut/aflat multe surprize, am cunoscut oameni noi, găsitori de adevăruri proprii, m-am văzut și recunoscut în oglinzile pe care mi le-au arătat cei din jurul meu.
Dar, 2021 va rămâne în amintirea mea ca anul în care mama a plecat într-o lume mai bună.
Încă nu am procesat în totalitate pierderea ei, încă nu am trecut prin toate etapele doliului, încă mă doare că am avut relația pe care am avut-o, amândouă, deși am fost conștientă și i-am spus și ei că, am făcut atât cât am putut fiecare, că dacă puteam face mai mult, și eu, și ea, am fi făcut. Îmi amintesc și acum mirarea din ochii ei frumoși, albaștri, cu care s-a uitat la mine când i-am spus asta, pentru că mama, bolnavă psihic fiind, niciodată nu și-a deschis sufletul față de mine, niciodată nu mi-a spus ce simte.
Am conștientizat însă, că sub durerea și frustrarea cauzate de comportamentul dur al mamei față de mine, se afla, de fapt, iubirea mea pentru ea (și mă bucur că i-am putut-o spune, ba mi-a răspuns că și ea mă iubea).
Am înțeles că m-am născut în acea familie pentru că am rezonat cu umbra părinților mei, cu defectele lor, nu cu ale lor calități. Și calitățile și defectele lor se regăsesc în mine, iar ADN-ul lor se cere vindecat în mine pentru a nu-l da mai departe urmașilor mei.
Nu știu de ce aveam impresia că dacă atingi un anumit nivel, cât mai înalt spiritual, ești zen mai tot timpul… Dar, surpriză… Am aflat o perspectivă la care nu m-am gândit până acum, aceea că, oricât de evoluați am fi, suntem în formă umană (clar! 🙂 ) și deci supuși tentațiilor și frământărilor sufletești (psihologii mereu au spus și spun că e firesc să trăim toată gama de emoții).
Astfel, am aflat, cu mirare și negândindu-mă până acum la asta, că și Iisus Hristos a trăit emoții (pe care mulți le numesc negative sau disfuncționale), precum: furie, când a aruncat mesele comercianților din temple, a trăit îndoială și frică, înainte de răstignire și era tentat să dea înapoi, apoi a trăit durere și suferință în timpul răstignirii.
Așa încât, oricât de evoluați am fi, a trăi în formă umană înseamnă a trăi toată gama de emoții, fără să fugim de cele cu care nu suntem obișnuiți să stăm. Mi-am amintit ce frumos a spus Michelangelo Buonaroti:
În concluzie, mi-am dat seama că am înțeles greșit spiritualitatea, poate din cauză că a fost atât de mult ocultată și încă mai sunt unii care încercă situarea sau menținerea ei în ocultism. M-am crezut ani la rând, mare evoluată spiritual, aveam impresia că dacă am înțeles niște chestii și m-am trezit dpdv spiritual, era ca și cum aș fi urcat Everestul.
Nu, nici măcar Rarăul (Anahata României), muntele drag mie, nu mi l-am urcat și aici mă refer la urcatul metaforic (așa am înțeles și de ce m-am născut aici, la poalele lui). E o mare diferență între a te trezi dpdv spiritual și a te vindeca, între a primi intuitiv informații și a le aplica, între a ști și a face.
Nu m-a ajutat cu nimic să știu că în altă viață am fost nu știu ce mare evoluată (ba aș putea spune că mi-a făcut rău o mare perioadă de timp, pentru că mi-a crescut un ego mai ceva decât Casa Scânteii), dacă în viața asta m-am învârtit ca hamsterul pe rotiță foarte mulți ani, dacă nu am reușit să-mi integrez părțile de suflet, singura chestie în care m-a ajutat să știu lucrul ăsta a fost cea motivațională, să nu mă dau bătută și să mă gândesc că dacă am reușit odată, vreau să reușesc și acum, anume, să fiu propriul meu stăpân și maestru.
Citisem undeva că cel mai bun indicator al „spiritualității” este propria noastră viață interioară exprimată în cea relațională și cea mai bună „practică spirituală” este modul în care îi tratăm pe cei cu are interacționăm, iar a fi spiritual înseamnă a fi în echilibru pe toate planurile… Mda, na… eu mai am mult de lucru, nu știu voi…
Toți oamenii ne naștem cu un potențial, indiferent de nivelul nostru și numai de noi depinde dacă ni-l îndeplinim sau nu și nu e de loc comod să-ți asumi chestia asta, mai ales trăind într-o societate/cultură în care aruncatul pisicii moarte în curtea vecinului e ceva cât se poate de normal și în condițiile în care școala nu te învață cum să te gestionezi pe toate palierele ființei tale.
Revenind la ego, trezire și vindecare, sunt recunoscătoare acelei părți din mine care nu m-a lăsat, chiar dacă eu nu am auzit-o întotdeauna, chiar dacă nu am putut întotdeauna să o ascult și să o urmez. Însă dorința mea de vindecare sufletească/emoțională, de realizare a Sinelui/contopire cu Dumnezeu a fost și este cea care m-a împins și mă împinge înainte pe cale. E un drum, pe care, acum, îl găsesc frumos și mai ales fascinant… să văd cum ceilalți îmi oglindesc nu doar propriile neajunsuri, ci și propria frumusețe interioară.
Știam că sunt responsabilă de tot ceea ce gândesc, de tot ceea ce simt, spun și fac, dar în anul 2021 am învățat că felul în care gândesc determină felul în care mă simt, iar dacă nu mă simt bine, înseamnă că nu am gândit bine și asta-mi arată ce am de schimbat. Iar dacă nu simt ceva înseamnă că nu am gândit acel ceva.
Am învățat, și m-a marcat tare asta, că una din perversiunile minții e să devină super deșteaptă și informată, dar să nu dețină niciun adevăr. De ce m-a marcat? Pentru că m-am regăsit aici. Dețin, ce-i drept, câteva adevăruri pe care le-am experimentat pe pielea mea, dar mai mult mi-a plăcut să știu și să adun informații decât să fac, să simt, să las să treacă prin mine. Adevăr înseamnă ceea ce eu trăiesc și experimentez direct și n-are importanță dacă îmi place sau nu, dacă sufăr sau nu, fiindcă experiența care-mi creează emoții devine pentru mine un adevăr. Ăsta e un punct la care vreau să lucrez mai mult.
Am învățat că nu trebuie să știu calea prin care mi se va îndeplini un vis, ci doar să visez.
Mi-am dorit și îmi doresc să-mi văd toate automatismele, toate filtrele prin care privesc realitatea (să le văd și la mine cu aceeași ușurință cu care le văd la ceilalți, mereu îi spun asta părții din mine care-mi arată la ceilalți), să-mi dau deoparte vălul de pe creier (avem filtre blocate în inconștient pentru a nu ne produce durere, pentru că nu suntem pregătiți să le procesăm; în schimb le vedem atât de bine la ceilalți… pentru că acolo e mai puțin dureros…) și să văd realitatea așa cum este ea, nu prin intermediul tiparelor mele de gândire.
Și cum ceea ce văd (și încă mă enervează!) la alții e despre mine, nu-mi rămâne decât să-mi dau seama despre ce e vorba, pentru că, așa cum zicea Jung:
Iar dacă ceea ce înainte mă enerva acum mă face să râd, zic că sunt pe calea cea bună, până la următoarea provocare, normal. 🙂
O altă chestie care mi s-a consolidat e faptul că sunt responsabilă față de chimia corpului meu, nu atât prin ceea ce mănânc, pentru că asta am conștientizat-o și schimbat-o din 2015 de când am urmat cursurile de detoxifiere regenerativă, cât prin ceea ce gândesc, deoarece fiecărei stări psihice îi corespunde o chimie interioară și doar de mine depinde, așa cum am spus mai sus, de a-mi controla gândurile pentru a avea o stare de bine interioară. Nu ceilalți mă enervează, ei îmi semnalează doar faptul că ceva e neregulă în mine, așa cum am scris mai sus.
Am aflat că depresia este inabilitatea creierului de a visa, iar creierul trebuie forțat să viseze și altceva, forțat să iasă din limitele sale.
Am trăit pe final de 2021 conștientizarea stării de A Fi Ființă! A fost o experiență care s-a desfășurat rapid, ca un scurt circuit, care m-a lăsat perplexă și care mi-a adus șuvoaie de lacrimi, că atât de simplu e și eu am căutat ani și ani, și am mai experimentat starea asta, naturală, dar mintea mea (despre care de cele mai multe ori am zis numai de bine, că m-a ajutat) avea cu totul alte așteptări, credea că tre’ să fie altceva. O să scriu despre asta, sper… că oricum am destule restanțe aici, pe blog..
Apoi, într-una din dățile când eram într-o stare naturală, de prezență totală, am avut senzația că viața noastră pe pământ e asemenea unui puf de păpădie, pe care îl sufli și se duce în bătaia vântului. Și cum puful de păpădie poartă semințele speciei, m-am întrebat ce semințe duc mai departe în viața asta și în viețile de după ea?
Ce iau din 2021 și duc mai departe în călătoria mea?
Duc mai departe recunoștința față de viață, care e pe primul loc, zilnic, direcționarea atenției și-a iubirii față de propria ființă, dorința de schimbare și evoluție, de-a deveni o versiune mai bună a mea și de-a construi relații valoroase, în primul rând cu propria mea ființă.
Duc mai departe faptul că sunt om și am tot felul de momente și tot felul de emoții, important e să nu mă critic și să nu mă judec pentru ele (pentru că atunci nu e vocea mea, ci vocea persoanelor care m-au criticat și judecat în copilărie), ci să învăț să mă uit cu drag la asta, chiar dacă, încă, mi-e destul de greu și-mi lipsește practica.
Duc mai departe dorința de a învăța să stau cu emoțiile mele „negative” pentru a ști ce mi se întâmplă, pentru a le înțelege și, în final, ceea ce mi-a crăcănat mintea tare de tot când am auzit pentru prima dată asta, să mă bucur că le-am trăit. Uau, da! Și are sens, pentru că datorită lor am mers înainte (că nu le-am mai vrut în viața mea)!
Am satisfacția, pe care o duc mai departe, că nu am pus botul și nu am contribuit la propagarea fricii susținând p(l)andemia de carcalac -19, nu m-am temut și nu am avut pretenția că cei din jur să mă protejeze. Știu s-o fac singură. Am trăit și trăiesc în interiorul meu adevărul prin care știu că virușii, bacteriile și microbii sunt prietenii corpului meu/nostru, că ei se activează și se dezvoltă doar într-un corp care e plin de deșeuri, de toxine, ele fiindu-le hrană. Am mai scris chestiile astea în articole mai vechi, aici, pe blog:
https://rarawbucovina.wordpress.com/category/de-ce-am-renuntat-la-alimentatia-traditionala/
https://rarawbucovina.wordpress.com/category/detoxifiere-si-vindecare/
https://rarawbucovina.wordpress.com/category/despre-vaccinuri/
Într-un corp curat ei nu au cu ce face click, ca să zic așa, nu găsesc mediul propice pentru a se dezvolta, iar a avea un corp curat înseamnă a avea un sistem limfatic curat. Toate simptomele de răceală și gripă sunt, de fapt, simptome ale unui sistem limfatic blocat, sunt măsuri mai ușoare sau mai dure pe care le ia corpul, în inteligența lui de a restabili homeostazia, sunt simptome prin care corpul face curățenie interioară atunci când noi nu o facem (pentru că mâncarea, atașamentele și dependențele trag greu).
Un om care postește (măcar un simplu post intermitent de cu seară până a doua zi dimineața), un om care are grijă de ce mănâncă și cum combină ceea ce mănâncă, care are grijă să facă mișcare și să fie pozitiv nu are de ce se teme, pentru că sistemul lui imunitar va face față „inamicilor” nevăzuți. Iar pentru cei care vor ridica o sprânceană a neîncredere le reamintesc că atât sistemul limfatic, cât și cel imun sunt sisteme strâns asociate în corpul nostru și sunt uneori denumite sistem limfatic-imunitar, sistemul limfatic fiind o componentă importantă a sistemului imunitar, el având un rol important în purificarea și apărarea organismului.
În concluzie, da, cred că toată această plandemie = mascaradă a fost bine gândită și pusă în aplicare după un plan bine stabilit pentru restrângerea drepturilor și libertăților noastre, de către neomarxiștii globaliști (prefer să le zic bolnavi mintal, diabolici – că un om sănătos la cap nu s-ar gândi la așa ceva), care au mizat și s-au bazat pe frica de supraviețuire / moarte a majorității și a ne face sclavi pe plantația lor.
Și, da, ne-au informat cu mulți ani înainte prin filme, desene animate și cărți despre planul lor, dar noi, în inocența noastră, nu ne-am gândit că se va ajunge aici. Sau poate că alții s-au gândit, eu sigur nu. Însă, ținând cont de starea de acidoză fizică, emoțională și mentală a lumii, și clar, nivelul jos spiritual, deci un egregor negativ destul de puternic, iată că s-a putut înfăptui și așa un plan josnic.
Dar, important este că și binele veghează și lucrează prin oameni, nu doar răul. Și în univers, mereu binele învinge și mereu viața continuă… M-am bucurat să aud de începerea unor mari mişcări în justiție cu implicarea a sute de avocaţi şi jurişti care au declanşat în mod oficial „Procesul Nuremberg 2”, corelat cu angajarea unor procese penale faţă de „factorii responsabili” pentru toată această pla(n)dem(on)ie medicală şi mediatică în tot mai multe ţări ale lumii.
Dragii mei,
Chiar dacă anul nou a trecut de mult, vă urez un călduros și sincer „La mulți ani 2022!”
Vă doresc să vă împliniți cele mai frumoase dorințe ale sufletului, să găsiți lumina în voi, iar radianța ei să strălucească și să vă lumineze calea! Iar a găsi lumina în voi înseamnă a deveni conștienți de adevărata noastră natură, aceea de creatori ai propriei noastre realități.
Vă doresc să fiți conștienți de ce fel de realitate (vă) creați prin ceea ce gândiți (care determină ceea ce) simțiți, spuneți și faceți. (V-ați gândit vreodată ce fel de realitate creează cei care cred toate știrile mincinoase și alarmiste?)
Dragi oameni, ce-ar fi să ieșiți din frica drobului de sare, să încetați a mai hrăni cu energie egregorul negativ creat de aceste minți diabolice și ce-ar fi să vă concentrați atenția și energia pe lucruri benefice tuturor oamenilor, planetei și întregii Creații? De fiecare dintre noi depinde, oricât de mici ne credem!
Cu drag,
Delia
Întoarcerea fiicei risipitoare 