Gânduri despre minte în zilele Eclipsei de lună pe Axa cunoașterii și a comunicării din 5 iunie 2020

În aceste zile când suntem influențați de Eclipsa de lună pe Axa Gemeni-Săgetător, o axă a cunoașterii și a comunicării, m-am gândit la minte…

Și mi-am amintit că am citit ani de zile în diverse postări că să lăsăm mintea și să ne ascultăm inima… că mintea sare ca o maimuță de la un gând la altul… și ne minte, în timp ce inima e de partea noastră. Mie toată chestia asta mi-a sunat și îmi sună a separare… Din moment ce Doamne-Doamne ne-a dotat și cu minte și cu inimă, de ce trebuie să folosim una în detrimentul celeilalte, în loc să le folosim echilibrat pe amândouă? De parcă Dumnezeu ne-a creat defecți… 🙂 sau să ne facă să suferim.

IMG_1581a

În realitate, conform dr. David R. Hawkins, cel ce a pus bazele anatomiei conștiinței, avem două minți ce funcționează diferit, și anume o minte inferioară, lineară, al cărei câmp calibrează la nivelul 155, este legat de supraviețuirea fizică, plăceri emoționale, acumulări personale și interes față de propria persoană (pe ea este necesar să o depășim și să accedem la cea de-a doua minte  ) și o a doua minte, mintea superioară, nonlineară, al cărei câmp calibrează la nivelul 275, minte însoțită de o capacitate mai mare de discernământ, capabilă să gestioneze abstracțiile, conștientă de importanța celorlalți și perceptivă la principiile și calitățile subtile ale esenței.

2 minti

„Lumea este experimentată și privită foarte diferit la nivelul 275 al conștiinței, cel al minții superioare, comparativ cu felul în care e abordată la nivelul 155, al minții inferioare. Aceste niveluri influențează profund toate aspectele vieții. Gradul de diferențiere este aproape echivalent cu descrierea a două civilizații diferite și constrastante, ce au niveluri diferite de valorizare a relațiilor dintre persoane, a plăcerii și fericirii vieții, a succesului lumesc, a politicii și, cel mai important, al nivelului conștienței și alinierii spirituale.

Este evident că mintea inferioară se focalizează asupra specificului linear al unei situații, pe care o privește din perspectiva propriului interes. Prin contrast, mintea superioară include contextual general, fiind conștientă de sensurile nonlineare abstracte, inclusiv semnificația spirituală. ” – Dr. David R. Hawkins

În ce mă privește, mereu am fost conștientă că mintea m-a ajutat, nu m-a mințit. Că n-am știut s-o folosesc corespunzător și am rămas agățată în anumite tipare și zone de confort, specifice minții inferioare, nu a  fost și nu e vina ei… dar cum întotdeauna e loc de mai bine, merg înainte pe Cale (uneori mai greu, alteori mai ușor), animată de optimismul jupiterian ce-mi guvernează zodia natală. 🙂

Cu drag,

Delia

Bibliografie:

Dr. David R. Hawkins M.D., Ph.D., Transcenderea nivelurilor conștiinței, București, Cartea Daath, 2007, pg. 143 -144

Lasă un comentariu